Călătoriile unui KEL

Începutul are loc undeva prin 2012, când unul dintre puținii mei prieteni, Bob, care mi-a fost și coleg de facultate și de serviciu, în total vreo 15 ani, îmi spune că vărul său are de vânzare o Yamaha Virago 535, iar eu, ca de obicei, râzând, îl întreb: „De unde mama dracului să scot eu banii ăia?”. Bineînțeles, tot el, fiind cel mai rațional dintre noi doi, a venit cu ideea.

Mama a fost cea care a făcut posibil ca eu să îmi cumpăr primul motor. Un mulțumesc etern, mama!

De la idee până la „admis” au durat 2 ani. Eu, fiind un idiot emotiv, am luat examenul din 4 încercări. Numai ideea de examen îmi creștea tensiunea, că dacă mă testa careva în momentul ăla mă internau de urgență la cardiologie. Prima dată am depășit timpul în poligon – când sute de cursanți trag de Fazerul ăla, mai cedează săracul motor; a doua oară, am trântit motorul din prea mult miserupism – când iei Distonocalm, la examen ești ca la bar; a treia oară m-am speriat de trafic într-un sens giratoriu – dacă tragi de accelerație ca ghiolbanul, riști să dai cu instructorul de pământ, iar dacă eziți prea mult, iei puncte.

A patra oară, cu noroc: octombrie, 10 grade, burniță. Atât s-a putut!

Timp de 2 ani costumul meu de rocker și casca au stat pe post de bibelou, la care băleam în fiecare zi cu soare și visam, planificând călătorii.

De atunci au trecut 10 ani, 3 motociclete, nu știu câte căzături, un accident minor, dureri de umeri, dureri de șale, plimbări scurte, plimbări lungi, amintiri, dorințe, visuri și fără bani de droguri.